Controlul bun, controlul rău ...

Viața noastră cu greu poate fi concepută fără ideea de control. Nu doar gândul că putem controla situații, oameni, stări etc. este dominant, ci acțiunea efectivă a controlului ne crește adrenalina și, de fapt, ne alimentează ego-ul și orgoliul.

Totuși, m-aș bucura să înțelegem, cât mai mulți dintre noi, că în viață există două forme distincte de control: controlul bun și controlul rău. Sau, cu alte cuvinte, controlul interior și controlul exterior. Cum le deosebim ? Pentru a afla răspuns la această întrebare, ar fi de dorit să privim în interiorul nostru, să ne facem o incursiune cronologică a comportamentelor și consecințelor asociate și să extragem concluzii.

Ne-am ghidat în viață după reguli stricte, stereotipuri, condiționări, superstiții etc. ? Am avut dorința și imboldul de a ști mereu ce fac cei din jur, de a le corecta comportamentul, de a-i critica, de a le da sugestii fără să ni se ceară? Am spus adesea ”așa trebuie făcut” sau ”pentru că trebuie”? Am considerat, nu de puține ori, că am făcut sacrificii pentru cei dragi și că trebuie să ne primim recompensa mult așteptată? Părinți fiind, am ales drumul copiilor în viață ”pentru că așa le va fi bine, știu eu din proprie experiență” sau ne-am crescut copiii sub dominanța sentimentului de a ne asigura sprijinul de la bătrânețe? Am răscolit telefonul și buzunarele iubitei sau iubitului sperând că vom găsi ”cheia trădării”? Am impus conduita partenerului ”ca să ne fie nouă bine”? Răspunsuri cu da la aceste întrebări arată că, mai mult sau mai puțin, am preluat din controlul rău, adică acea formă de control exterior cu scopul de a ne hrăni ego-ul, considerând - cu știință sau neștiință - că prin controlul celor din jur, fie oameni, fie situații, ne asigurăm securitatea emoțională și liniștea sufletească.

Fals ! Pentru că, vai, acestea sunt doar iluzii ale mulțumirii, construite pe un fundament instabil. 

De unde această dorință de a controla? Din frica de a nu pierde, de a nu fi iubit, de a nu avea, de a nu suferi! Controlul este un sistem de protecție defectuos care se poate răzbuna cumplit atunci când cei din jur nu mai acceptă să fie controlați. Din aceste motive, copiii fug de părinți, soții fug unii de alții, prietenii se dovedesc falși! Frica și lipsa de încredere în forțele proprii sunt sursele elementare ale dorinței (instinctive) de control !

Cum ar fi însă cu controlul bun sau controlul interior? Mult mai simplu decât pare! Este de dorit să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne facem un inventar al propriilor resurse pe care ne putem baza și să le valorificăm, fără a le cere celor din jur să facă investiții emoționale în locul nostru. Să ne descoperim fricile și lipsurile, așa încât să luptăm ca să scăpăm de ele! Mi-e frică, de exemplu, că fiul sau fiica mă vor abandona la bătrânețe! Ce este esențial în acest tipar generalizat în societatea noastră? Frica!!! De aceea, cei mai mulți părinți își țin copiii prizonieri, anticipat, din frica de a nu fi abandonați cândva! Dar s-au gândit sau au simțit, oare, că poate acelui copil îi va fi mult mai bine la mare distanță fizică de părinte?

Controlul bun este alimentat de puterea interioară de a accepta atât plusurile, cât mai ales minusurile vieții și de a accepta, cu seninătate, că nu suntem stăpânii nimănui și că fiecare om s-a născut cu un dar de preț: libertatea!

Puterea de a respecta acest drept ne dovedește integritatea emoțională, precum și adevărata putere de sine!

Meriți să fii liber, meriți să te dezvolți în armonie cu tine însuți și cu cei din jur, fără însă a le controla destinele și viața, ci doar prin împletirea compatibilităților emoționale și sentimentale!